Alegeri pentru Parlamentul European

Zile
Ore
Minute
Secunde

26 Mai 2019

Europa viitorului - Tinerii noştri, de nepreţuit!

Visul tău e important pentru noi, aşa ca vrem ca porţile oricărei universităţi europene să-ţi fie deschise.

Pentru că vrem ca programul Erasmus să devină accesibil pentru cât mai mulţi studenţi români, ne vom lupta să-i fie alocate mai multe fonduri.

Urmează-ţi destinul, ai dreptul la locul de muncă pe care-l visezi, la fel ca orice alt tânăr european.

Noi nu te vom lăsa de unul singur.

Succesul tău va fi mândria noastră.

Politicile de tineret, educaționale și culturale reprezintă, cu siguranță, cheia de boltă a unei UE mai puternice și solidare.

De aceea, ALDE consideră că astăzi, mai mult ca niciodată, este nevoie de eforturi concertate din partea tuturor actorilor politici și instituționali pentru a sprijini o serie de proiecte ambițioase pentru o strategie europeană care să consolideze rolul central al tinerilor în agenda europeană ce va fi adoptată după alegerile europarlamentare din mai 2019.

Pași importanți au fost făcuți în această direcție prin Declarația și Foaia de parcurs de la Bratislava (16 septembrie 2016) și Agenda de la Goteborg (17 noiembrie 2017).

Europarlamentarii ALDE își propun să consolideze identitatea tinerilor români în Europa.

Mobilitatea sporită și schimburile inter-universitate ale tinerilor europeni

Stabilirea unei rețele de universități europene care să faciliteze și să permită accesul rapid al tinerilor la programele universitate

Recunoașterea diplomelor cu dublă specializare pentru studenți și dezvoltarea de programe Erasmus și pentru tinerii artiști cu scopul de a consolida patrimoniul cultural divers al UE.

Continuarea implementării de acțiuni și proiecte care să dezvolte o strategie bazată pe învățarea pe tot parcursul vieții (lifelong leaning) și pe inovarea în domeniul educației și al formării profesionale.

Mai concret, europarlamentarii ALDE consideră necesar dezvoltarea de centre de excelență în toate mediile universitare, care să promoveze inovația în educație cu scopul de a dezvolta din punct de vedere profesional cât mai mulți tineri;

La nivel național, politicile educaționale, de tineret, cultură și sport trebuie să se bazeze în continuare pe cele două programe europene de succes, Erasmus+ și Programul Marie Skłodowska-Curie.

Însă, europarlamentarii ALDE consideră că este necesar - așa cum se observă în Strategia UE de tineret 2019-2027 - să fie adoptate noi programe complementare pe lângă cele tradiționale care se află sub umbrela Erasmus (Tineret în Acțiune (TiA), Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink și programele de învățare pe tot parcursul vieții);

Europarlamentarii ALDE doresc să promoveze domenii noi de educație și de formare a tinerilor, să încurajeze idei noi și să ajute universitățile să găsească parteneri noi in domeniul forței de muncă și din societatea civilă, stimulând astfel noi forme de cooperare.